Microsoft Windows 11 necesită un PC cu modul de platformă de încredere (TPM), ceea ce poate crea incertitudine pentru cei care vor să facă upgrade sau să își construiască propriul PC.
Ce este, de fapt, un TPM? Aveți deja unul? Vom explica în continuare.
Sistemul de operare Windows 11 de la Microsoft include o funcție de securitate relativ necunoscută pentru PC: modulul de platformă de încredere (TPM).
Acest lucru poate crea îngrijorări dacă vreți să vă construiți un PC cu Windows 11 sau să faceți upgrade de la o versiune anterioară.
Întrebarea „Am deja un TPM compatibil cu Windows 11?” este una la care nu v-ați fi gândit probabil. Vestea bună pentru cei care au cumpărat un PC în ultimii ani este că, foarte probabil, răspunsul este „Da”.
Pentru toți ceilalți care vor să facă trecerea la Windows 11, mai ales cei care și-au construit sau upgradat singuri desktopul, răspunsul poate fi mai complicat.
La bază, TPM-ul este un cip foarte mic de pe placa de bază a computerului, uneori separat de procesor și memorie. Acesta funcționează asemenea tastaturii pe care o folosiți ca să dezactivați alarma de acasă sau aplicației de autentificare de pe telefon pentru a vă conecta la contul bancar.
În acest scenariu, pornirea computerului este echivalentă cu deschiderea ușii locuinței sau introducerea numelui de utilizator și a parolei pe pagina de autentificare.
Dacă nu introduceți un cod într-un interval scurt de timp, alarma sună sau nu veți putea accesa fondurile bancare. Similar, după ce apăsați butonul de pornire pe un PC modern care folosește criptarea completă a discului și un TPM, cipul generează un cod unic, numit cheie criptografică.
Dacă totul este în regulă, criptarea discului este deblocată și sistemul pornește. Dacă există o problemă cu cheia—de exemplu, dacă cineva a încercat să umble în datele criptate—PC-ul nu va mai porni.
Multe aplicații și funcții de pe PC folosesc TPM-ul după pornire. Clienții de e-mail precum Thunderbird și Outlook folosesc TPM pentru mesaje criptate sau semnate cu cheie.
Navigatoarele Firefox și Chrome apelează și ele la TPM pentru funcții avansate, cum ar fi gestionarea certificatelor SSL. Și aparatele de uz casnic conectate, imprimantele ori accesoriile smart home pot utiliza TPM-uri.
Grupul Trusted Computing (TCG), care stabilește standardele TPM, menționează trei tipuri de TPM. Unul poate fi integrat direct în procesor, altul poate fi un cip fizic, iar al treilea poate exista sub formă de firmware, rulând într-un mediu dedicat.
Varianta firmware este aproape la fel de sigură ca un cip fizic, deoarece folosește un mediu izolat față de celelalte programe care rulează pe procesor.
Există și TPM virtual, care rulează complet în software. TCG nu recomandă această soluție pentru utilizarea reală, deoarece este vulnerabilă la modificări și erori de securitate din sistemul de operare.
Și versiunile anterioare de Windows au suport extins pentru TPM-uri. Laptopurile și desktopurile destinate companiilor cu cerințe IT stricte au fost primii adoptatori.
În multe organizații, TPM-urile au înlocuit cardurile inteligente pe care departamentele IT le foloseau pentru autentificare. Cardurile inteligente trebuie inserate într-un slot sau ținute lângă un cititor wireless integrat.
Funcții de securitate la nivel de sistem de operare, precum autentificarea facială Windows Hello, necesită TPM.
Începând din iulie 2016, Microsoft cere suport pentru TPM 2.0 pe toate PC-urile noi care rulează Windows 10 (Home, Pro, Enterprise sau Education). Windows 11 va rula doar pe PC-uri care au capabilități TPM.
Dacă aveți un computer care îndeplinește cerințele minime pentru Windows 11, e posibil să suporte TPM 2.0. Acest standard este relativ recent.
Dacă ați cumpărat PC-ul după 2016, aproape sigur are TPM 2.0. Dacă e mai vechi, poate avea TPM 1.2 (nerecomandat pentru Windows 11) sau deloc TPM.
Anumite versiuni de Windows 10 oferă în aplicația Setări o pagină „Informații despre procesorul de securitate”, unde puteți vedea versiunea TPM și alte detalii.
Marii producători publică articole de suport în care explică ce produse au suport pentru TPM 2.0. De exemplu, Dell oferă un tabel util care arată tipul de TPM instalat pe fiecare sistem.
Dacă aveți TPM 2.0, dar nu este activat, Microsoft pune la dispoziție un ghid pentru configurare.
Dacă v-ați construit singur desktopul în ultimii ani și sunteți confortabil cu setările de securitate din BIOS, puteți adăuga un modul TPM 2.0 pe placa de bază. Multe plăci vin cu pini marcați clar „TPM”.
Pentru câteva modele de plăci de bază, un modul TPM costă mai puțin de 45 €.
Instalarea nu se rezumă doar la conectarea modulului. Trebuie să vă asigurați că TPM-ul este configurat corect în BIOS ca să fie recunoscut de Windows. Procesul diferă în funcție de placă și procesor; consultați ghidul Microsoft și documentația producătorului plăcii.
Dacă ați investit mulți bani într-un PC de gaming de top de acum câțiva ani și placa sau procesorul nu au suport TPM (sau nu pot suporta adăugarea lui), sistemul s-ar putea să nu ruleze Windows 11.
O soluție TPM 2.0 bazată pe firmware ar putea funcționa pe unele PC-uri fără modul hardware, însă implementarea implică încercări și erori. Altfel, va trebui să schimbați placa de bază sau procesorul.
Mulți pasionați de PC-uri au TPM-uri suportate care însă le-au dezactivat din diverse motive. Cu Windows 11, veștile sunt bune și rele.
Partea bună este că aproape toate activitățile cotidiene pe un PC pot fi făcute cu TPM activat. Există excepții, dar ele afectează un procent minim de utilizatori.
De exemplu, TCG a specificat de mult cerințe TPM și pentru Linux, astfel încât dual-boot-ul cu Windows 11 și diferite distribuții Linux să fie posibil. Suportul variază însă în funcție de distribuție și de modul în care configurați dual-boot-ul.
Microsoft ar putea introduce limitări suplimentare legate de securitatea TPM în actualizările viitoare de Windows. Pe unele Mac-uri Intel mai vechi, nu sunt disponibile funcții TPM pe care le au noile Mac-uri cu Apple Silicon.
Cu Windows 11 și versiunile viitoare, Microsoft poate segmenta experiența utilizatorului, adăugând funcții care cer TPM sau versiuni restricționate de Windows, asemănătoare modului S din Windows 10.
Pentru majoritatea consumatorilor nu va fi o problemă, dar merită să țineți cont înainte de upgrade.
